ANIVERSARE! CINCI (5) ANI DE FADIDA!

FADIDA a aniversat 5 ani de existență, ocazie marcată printr-o întâlnire a Asociatiilor de Dezvoltare Intercomunitară din domeniul apei din toată țara, în perioada 19-21.10.2022, la Timișoara.

Am avut plăcerea de a-i avea printre noi pe domnul Alexandru Proteasa-Vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, pe reprezentanții operatorului Aquatim S.A., reprezentanți ai firmei Hawle – producator de vane și fitinguri, specialiști în valorificarea energetică a nămolului de la stațiile de epurare.

Agenda întâlnirii a inclus, printre altele, o ședință AGA urmată de discuții pe problema stringentă a tuturor ADI-urilor,  și anume: finanțarea,  întâlnire și discuții cu invitații, vizită la Stația de Epurare Timișoara, precum și o vizită la Muzeul Apei.

Ospitalitatea deosebită a gazdelor noastre și, îndeosebi, buna organizare a colegilor de la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ”APA-CANAL TIMIȘ” au facut din această întâlnire un moment memorabil pentru care le mulțumim călduros!

 LA MULȚI ANI, FADIDA!