FADIDA a aniversat 5 ani de existență, ocazie marcată printr-o întâlnire a Asociatiilor de Dezvoltare Intercomunitară din domeniul apei din toată țara, în perioada 19-21.10.2022, la Timișoara.
Am avut plăcerea de a-i avea printre noi pe domnul Alexandru Proteasa-Vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, pe reprezentanții operatorului Aquatim S.A., reprezentanți ai firmei Hawle – producator de vane și fitinguri, specialiști în valorificarea energetică a nămolului de la stațiile de epurare.
Agenda întâlnirii a inclus, printre altele, o ședință AGA urmată de discuții pe problema stringentă a tuturor ADI-urilor, și anume: finanțarea, întâlnire și discuții cu invitații, vizită la Stația de Epurare Timișoara, precum și o vizită la Muzeul Apei.
Ospitalitatea deosebită a gazdelor noastre și, îndeosebi, buna organizare a colegilor de la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ”APA-CANAL TIMIȘ” au facut din această întâlnire un moment memorabil pentru care le mulțumim călduros!
LA MULȚI ANI, FADIDA!