
FADIDA, PARTENER AL GREEN ENERGY EXPO & ROMENVIROTEC,
BUCUREȘTI, ROMEXPO, 09-11 APRILIE 2025!
,,Debutul anului 2025 găsește Federația Asociațiilor de Dezvoltare Intercomunitară din Domeniul Apei – FADIDA, în postura de Partener al unui eveniment național de referință: GREEN ENERGY EXPO & ROMENVIROTEC. Am fost de la început atras de conceptul propus de către organizatorii evenimentului care adaugă în acest an sectoarelor deja consacrate – energia și deșeurile, SECTORUL DE APĂ ȘI APĂ UZATĂ, anunțând astfel, un potențial sinergic extrem de important al manifestării. Nu există specialist în domeniul apei care să nu aibă preocupări legate, de exemplu, de eficientizarea consumurilor de energie sau de gestionarea sustenabilă a nămolurilor. Ori astfel de preocupări necesită o înțelegere mai bună a posibilităților oferite de domenii de activitate complementare celui al apei, lucruri pe care GREEN ENERGY EXPO & ROMENVIROTEC le oferă tuturor celor interesați. Vom avea ocazia de a vedea și la București, în perioada 09-11 Aprilie 2025, la Complexul Expozițional ROMEXPO, companii de tehnologii, soluții, aplicații, materiale și echipamente de ultimă oră, lucruri pe care în alte vremuri le puteam vedea cu greu, cu eforturi și costuri importante, la evenimentele de profil din străinătate. Acesta este și motivul pentru care ne-am alăturat ideii de a susține ideea materializării în practică a unui IFAT ROMÂNESC, o inițiativă importantă pentru dezvoltarea sectorului de mediu și în special a domeniului apei. Îi așteptăm cu drag, la eveniment, pe toți specialiștii interesați să beneficieze de oportunitățile oferite de expoziție dar și de evenimentele care vor prinde viață pe marginea acesteia.”
Vasile Dărăban
Președinte FADIDA
În cadrul GREEN ENERGY EXPO & ROMENVIROTEC, manifestare care va avea loc la București, în perioada 9-11 aprilie 2025, FEDERAȚIA ASOCIAȚIILOR DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ DIN DOMENIUL APEI – FADIDA și ASOCIAȚIA PARTENERIAT PENTRU PROIECTE ȘI FONDURI EUROPENE – APPFE, va organiza CONFERINȚA INTERNAȚIONALĂ ,,PROVOCĂRI ȘI OPORTUNITĂȚI ÎN SECTORUL APEI ȘI APEI UZATE DIN ROMÂNIA’’,
- 9 aprilie 2025 – ,,Implicațiile adoptării Directivei 2024/3019 privind epurarea apelor uzate urbane și soluții de implementare & Tehnologii actuale pentru digitalizarea sectorului de apă și apă uzată’’
- 10 aprilie 2025 – ,,Întărirea capacității instituționale și a guvernanței sectorului de apă și apă uzată’’
- 11 aprilie 2025 – ,,Gestionarea apelor pluviale în contextul schimbărilor climatice’’.
Conferința se anunță a fi – din punct de vedere al reprezentării și al temelor incluse în program – evenimentul de referință al anului 2025 la nivelul sectorului de apă din România – urmând să reunească reprezentanți de decizie din ministere și autorități centrale, autorități publice locale și structuri asociative ale acestora, asociații de dezvoltare intercomunitară din domeniul apei, operatori de apă, constructori, proiectanți, instituții financiare internaționale, deținători și furnizori de tehnologii, materiale și echipamente, cadre academice.
În cadrul Conferinței, Workshopul ,,Întărirea capacității instituționale și a guvernanței sectorului de apă și apă uzată’’, care va avea loc în data de 10 aprilie 2025, orele 13:30-17:30 (ROMEXPO, Pavilion B2, Sala Madgearu), va reprezenta cadrul potrivit pentru prezentarea proiectului ,,Sprijin în întărirea capacității instituționale a asociațiilor de dezvoltare intercomunitară din sectorul apei’’, promovat cu sprijinul CE, al MIPE – AM PDD și al echipei BEI – PASSA.
Dată fiind importanța evenimentului și temele propuse a fi dezbătute, vă adresăm invitația de a participa la toate evenimentele care vor fi organizate pe parcursul celor 3 zile ale Conferinței.
